Cea mai intimă lenjerie a morții este umbra.
Citate și statusuri CU SENS
Colecție de citate cu sens, filosofice și cuvinte înțelepte spuse de oameni celebri. Aici găsești cea mai mare colecție de citate.
Lumea aceasta este un doar tunel străbătut de inimi în cârje.
Și lacrima poate fi o oază de fericire în deșertăciunea vieții.
Pielea – o uniformă zdrelită în lupta nesfârșită cu timpul.
Sufletul – o armură de fum în fața gurilor însetate de sânge.
Umbra este alăptată doar de sânul veșted al ierbii.
Norii așteaptă în brațele lor sufletele celor care nu s-au vândut.
Inima – o pasăre cu aripi de sânge în căutarea luminii, o pasăre care zboară doar atunci când visăm.
Poetul coboară cu arcușul gândirii pe vioara cuvântului.
Sângele e marea prin care gândul trece precum Moise, în căutarea poemului.
Iarba, gardianul eternului vis.
Nu-ți alunga umbra, dar domesticește-o. Cineva trebuie să-ți țină de urât.
Scheletul meu are doar două întrebări. Prima: cine sunt? A doua: încotro?
Eu pieptăn steaua cu gândul.
Poetul este aripa care înaripează un dor.
Visul e arborele de pâine al săracilor.
Până și cerul capitulează în fața tristeții, fluturându-și steagurile albe.
Dăruiește copilăria din tine odată cu mângâierea.
Inima, o broască țestoasă depunând miliarde de ouă în nisipul uitării.
Inima, un câine lătrând la cerul fără stele al gurii.
Eu arunc cu inima mea împietrită în fereastra visului tău.
Bătrânețea se cațără precum iedera, pe ziduri de carne.
Pe cerul fără stele al gurii trece doar cometa înțelepciunii, o dată la o mie de gânduri.
Eu sunt cactusul care înflorește la fiecare sărut al paginii albe.
Din gura fragedă a genunchilor îmi picură zborul.
Tu, lacrimă, ești și marea, ești și înecatul.
De pe faleza tristă a genelor, încerc să dezbrac marea de valuri. Să aibă și lacrima mea un suflet pereche.
Haide să culegem împreună săruturi din vița-de-vie a viselor!
Fiecare rană se retrage pe pereții mei interiori, devenind, pentru ochiul lăuntric, un tablou al renașterii.
Palma, un pod peste sânge permițându-i unui suflet stingher să ajungă până la sufletul de pe celălalt mal.
Tu nu mă vezi, dar eu te văd prin toate ferestrele rănilor pe care doar Dumnezeu le cunoaște.
Numai cenușa are dreptul să vorbească despre foc, numai marea despre sufletul înecatului, numai umbra despre pasărea împușcată în zbor.
Fiecare lacrimă este o fântână care evadează din carnea uitării.
Noaptea ne cosește zborul cu secera lunii.
Dresează-mi umbra cu biciul blând al cozii tale de păr!
Și ce coaptă e luna, așteptând să fie culeasă de mâinile lungi ale visului cu ochii deschiși!
Ard fără să-mi vadă cerul flacăra. Ard în interiorul lacrimii mele. Ard ca lava în mare, dând naștere unei insule de cuvinte…
Arcușul invizibil al vântului mângâie viorile ierbii, compunând simfonia uitării.
Umbra vine, din nou, de departe, lungindu-se la picioarele mele ca o femeie ușoară, despuiată de toate flăcările adevăratei iubiri.
Da, da, lumea nu mai este la fel, iar inima, ca un fruct mult prea copt de-atâta așteptare, plesnește…
Încercăm să rănim timpul cu lacrimi oarbe.
Cât de comode ne sunt vorbele unui înţelept, dar cât de incomod e scaunul pe care el a stat.
Cine se trezeşte conştient în zorii suferinţei, ajunge înţelept în amurgul gândurilor.
Oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul, tăcerea şi tot universul?
Linia infinitului începe cu linia palmelor noastre.
După zeci de secole şi sute de războaie, oamenii încearcă să perfecţioneze o armă mai rece, mai dureroasă şi mai silenţioasă decât cea care l-a răpus pe Hristos: indiferenţa.
Ca să ajungi la inima femeii, nu ai nevoie de harta trupului ei, ci de harta viselor pe care să le împlineşti împreună cu ea.
Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.
Când eram mic voiam să mă fac Dumnezeu, dar nu bănuiam cât de greu este să rămâi Om atunci când eşti singur.
Dacă aş putea să te ascund în palmă sau într-un buzunar la piept, n-aş mai rămâne niciodată corigent la capitolul dragoste.