Tristețea din dragoste e cea mai frumoasă tristețe din lume…
Citate și statusuri FRUMOASE
[categorii_personalizate]
Sufletul meu e un pian care așteaptă să fie atins de mâna soarelui.
Ploaia își lasă ochii să cadă în mâinile orbilor.
Și lacrima poate fi o oază de fericire în deșertăciunea vieții.
Când sărutările de adio pleacă în stoluri, spre alte tărâmuri, copacii le privesc cu viorile încremenite în aer.
Doar dragostea are dreptul să cucerească pământul!
Norii așteaptă în brațele lor sufletele celor care nu s-au vândut.
Inima visează la inima universului ca la un depozit al tuturor bătăilor sale.
Soarele, un bătrân ce își aprinde țigara pe prispa viselor veșnice, așteptându-ne…
Cel mai greu naufragiu este pe marea dorurilor neplânse.
Nu-ți alunga umbra, dar domesticește-o. Cineva trebuie să-ți țină de urât.
Îmbrățișează ecoul și vei simți depărtările chemându-te la sânul lor primitor.
O ploaia de șoapte mângâie trupul tăcerii.
Marea – o femeie care-mi face cu ochiul, invitându-mă să-i mângâi pielea netedă și albastră.
Fiecare amintire e o gondolă condusă de suflet către marea tuturor amintirilor.
Visul e pictura în care sufletul folosește amintiri în loc de culori.
Visul e zâmbetul din oglinda nopților fără stele.
Visul e ecoul care se întoarce mai bogat cu o viață.
În urmele mele adânci, umbra își seamănă visele.
Dăruiește copilăria din tine odată cu mângâierea.
Inima, o broască țestoasă depunând miliarde de ouă în nisipul uitării.
Pe cerul gurii mele răsare amintirea chipului tău, luminând câmpiile sângelui. Din vizuina tăcerii, sufletul i-adulmecă zâmbetul.
Privirea ta se lipește ca o frunză de fereastra ochilor mei.
Sufletul meu își face portretul din piesele de puzzle ale amintirilor.
Am învățat pe de rost respirația ta, așa cum râul a învățat respirația vântului. Am învățat cuvintele tale, așa cum piatra a învățat silabele ploii.
Un glas de foc mocnește în cărbunele amintirii.
Din trupul tăcerii înfloresc muguri de șoapte.
Iarba vorbește cu frunzele pe limba secretoasă a vântului. Neauziții vorbesc cu neauziții pe limba rădăcinilor.
Valul dăruiește pământului toată dragostea și toate visele mării.
Tu nu mă vezi, dar eu te văd prin toate ferestrele rănilor pe care doar Dumnezeu le cunoaște.
Un mugur de lacrimă răsare din adâncul amintirii de neuitat, o sete de cuvinte mă inundă.
Fiecare bătaie de inimă e un fruct care cade în palmele sufletului, fiecare respirație o corabie care transportă o parte din tine peste granița trupului ancorat de propria-i umbră.
Răsăritul e micul dejun al ochilor mei. Roua le astâmpără setea.
Dumnezeu compensează efemeritatea fluturelui cu frumusețea lui de pe urmă. Omul primește în dar bătrânețea, după ani și ani în care și-a căutat aripile și nu le-a găsit…
Lasă-mă să răsădesc amintirea în gropile obrajilor tăi. Să crească mugurii unei speranțe din seva trecutului încă viu!
Lacrimile – bagaje pline cu amintiri pe care sufletul meu le aruncă în brațele umbrei, pentru a fi sigur că trece de vama cerului gurii tale, de poarta inimii tale.
Sufletul – o cascadă de vise în pădurea fermecată a nopții.
Amintirile șușotesc printre crengile sângelui, ca niște păsări cu glas răgușit.
Aceste mâini care răsar precum doi arbori, pentru a atinge cu crengile chipul tău rotund ca o lună… Aceste mâini și umbra mea, tot o mână, care iși caută mănușa perfectă.
Da, da, lumea nu mai este la fel, iar inima, ca un fruct mult prea copt de-atâta așteptare, plesnește…
Inima își caută cârdul de inimi în oceanul de sânge.
Prin lacrimi ne plătim cele mai scumpe datorii. Lipsa lacrimilor e falimentul sufletului.
Lacrimile – iubirile din ochii sufletului care naufragiază în ochii pământului.
Lacrimile – roua infinitului.
Trăiesc în lacrima unui univers aflat în lacrima unui univers şi mai mare.
Fericirea nu este nici albă, nici neagră. Este multicoloră, asemenea curcubeului, şi durează la fel de puţin.
Fericirea ţine cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineaţă, dar n-apucă să facă doi paşi fără să se murdărească.
Fericirea – lacrima ce încă n-a atins pământul.
Fericirea – gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge.
Dumnezeu răspunde la orice întrebare, dar cine acceptă tăcerea ca fiind cel mai folositor răspuns?