Viaţa – magazinul de cumpărături în care unii oameni pot proba orice suflet în faţa oglinzii, până se plictisesc.
Subiecte
[categorii_personalizate]
Viaţa – jocul de cărţi în care-ţi licitezi anii, mizând pe nişte atuuri şi cel puţin o strigare. Dar, până la urmă, totul depinde numai de cel care face cărţile.
Viaţa – muzeul cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre, topindu-se.
Viaţa – spitalul în care oamenii ne tratează cu pastile de sictir, în timp ce moartea inventariază suflete.
Frumuseţea vieţii constă în descoperirea miracolului în toate formele materiei care ne înconjoară şi ne alcătuieşte.
Timpului nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.
Dacă Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea lui, de ce atâta vorbă şi de ce atât de puţină tăcere?
Sufletul – cârpa curată cu care ne ştergem în fiecare dimineaţă pantofii.
Sufletului nu îi este somn niciodată. De aceea zburdă prin vise şi ne învaţă nemurirea.
Sufletul – firul invizibil dintre oameni şi stele.
Sufletul se oglindeşte în fântâna propriilor noastre lacrimi.
Sufletul – chipul nevăzut al lui Dumnezeu.
Câteodată sufletele oamenilor se iubesc dincolo de dorinţele minţii şi ale cărnii. Atunci apare inexplicabilul iubirii şi tragedia destinului.
Sufletul – orga de lumini a trupului.
Suferinţa este singurul chirurg care poate înlătura cataracta ochiului lăuntric.
Respiraţiile – repetiţiile pentru ultima scenă în care-ţi vei da sufletul.
Nu trebuie să-ţi impui singurătatea pentru a deveni un geniu. Trebuie să fii apropiat oamenilor pentru că ei îţi vor oferi, întotdeauna şi când te aştepţi mai puţin, şansa de a rămâne singur…
În viaţă trebuie să fii lucid şi prevăzător. Prietenia unora este mare cât un cal troian. Abia aşteaptă să le primeşti darul ca mai apoi să-ţi intre sub piele şi să devii victima lor.
Poezia – cea mai bună porţie de fericire pe stomacul gol.
Poezia – trecerea de pietoni dintre viaţă şi moarte.
Nu în biblioteci trebuie căutată istoria poeziei, ci în arhivele sufletului.
Examenul de capacitate al unui poet este acceptarea şi înţelegerea suferinţei. Cel de maturitate este metamorfoza, iar cel de genialitate este transcendenţa.
Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.
Unii oameni ridică statui, alţii le dărâmă. Dar câţi reuşesc să le readucă la viaţă?
Omul caută toată viaţa chei pentru porţi care se pot deschide cu glasul inimii.
Omul este o scânteie prinsă între două umbre: umbra celui ce este şi umbra celui care-a fost cândva.
Omul este un pumn de pământ cu care viaţa şi moartea se lovesc reciproc.
Cel mai greu pentru omul care vrea să ajungă foarte sus nu este să înveţe zborul, ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos.
Omul a îmblânzit aproape toate animalele, dar a devenit prada propriului animal.
Nu mai trage cu ochiul, îmi vei săgeta inima.
Nimicnicia – locul unde speranţele îşi strâng aripile la piept.
La poarta nemuririi se sinucide blând iluzia vieţii.
Am descoperit secretul nemuririi înghiţindu-mi lacrimile.
Nemurirea nu se află într-o anumită direcţie, ci într-un anumit sentiment.
Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.
Moartea cuiva este foamea altcuiva.
În orice lacrimă se află cântecul abandonat al inimii.
Lacrimile sunt păsări de foc care şi-au pierdut aripile.
Când eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii.
Lacrimile – bagaje pline cu amintiri pe care sufletul le aruncă în brațele umbrei.
Visul e pictura în care sufletul folosește amintiri în loc de culori.
Viața – haina scumpă cusută cu firul amintirilor.
Poezia e mierea produsă din nectarul amintirilor.
Lacrimile – oceane în miniatură în care sunt vii doar amintirile.
Cuvintele sunt degetele blânde cu care mângâiem tâmplele amintirilor.
Amintirile umezite de lacrimi se usucă pe sfoara de rufe întinsă între două inimi.
Pe omul care își păstrează caracterul frumos, îl încap toate hainele amintirilor.
Primul glas al omului este glasul inimii. Primul și ultimul.
Rădăcinile visului sunt înfipte în cer.
Cu o lacrimă poți picta infinitul.