Este important să îţi recunoști progresul și să fii mândru de împlinirile tale. Împărtășește-ţi realizările cu ceilalţi. Laudă-te puţin. Recunoașterea și sprijinul celor din jur te ajută să evoluezi.
Citate despre REALIZĂRI
Perlele nu se află pe malul oceanului. Dacă vrei una, trebuie să te scufunzi după ea.
Ca să îndeplinești lucruri măreţe nu trebuie doar să acţionezi, ci să visezi; nu doar să planifici, ci să crezi.
Nu contează dacă ești pus la pământ. Esenţial este să te ridici.
Nu judeca fiecare zi după recolta pe care o culegi, ci după semintele pe care le-ai plantat.
Dacă nu poți zbura atunci aleargă, dacă nu poți alerga atunci mergi, dacă nu poți merge atunci târăște-te, dar orice ai face trebuie să te miști tot înainte.
Nu-ţi dori ca un lucru să fie ușor, dorește-ţi să fii tu mai bun.
Toate visele noastre se vor realiza, dacă avem curajul să le urmăm.
Ca să îndeplinești lucruri măreţe nu trebuie doar să acţionezi, ci să visezi; nu doar să planifici, ci să crezi.
Puţini sunt cei care ajung pe ţărmul celălalt. Restul oamenilor aleargă încoace şi încolo pe acelaşi mal.
Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar și când se părea că nu mai este nici o speranţă.
Nu-ţi dori ca un lucru să fie ușor de realizat, dorește-ţi să fii tu mai bun.
Cele mai importante realizări ale omenirii au fost împlinite de oameni care au continuat să încerce atunci când părea că nu mai e nici o speranţă.
Dacă poţi visa, poţi realiza.
Nu lăsa viaţa să te descurajeze, toţi care au ajuns departe au fost nevoiţi să înceapă de undeva.
A găsi ceva concret în viață și a fi cu adevărat interesat de asta, deja este o realizare în sine.
Statutul unei persoane este determinat de puterea dușmanilor săi.
Cele mai mari realizări par întotdeauna imposibile până nu sunt realizate.
Cel mai bun mod de a ajuta un bărbat să obțină mai mult este să nu încerci să-l schimbi.
Când vine vorba de realizarea unui obiectiv și de împlinirea unui vis, norocul nu are ce să caute în ecuație.
Edward Judson scria: Dacă realizezi ceva fără a suferi, este pentru că a suferit altcineva în locul tău; dacă suferi fără a realiza ceva, este pentru că altcineva va realiza ceva după tine.
Simbolul celei mai mari realizări a omului este distrugerea planetei. Toate faptele arată că facem tot posibilul pentru a ajunge la acest lucru.
Am realiza mult mai multe lucruri dacă nu am crede că sunt imposibile.
Cât de măreț nu ai fi, niciodată nu crede că ai realizat totul și ai înțeles totul.
Concentrează-ți toată energia pentru a obține ceea ce dorești, astfel încât să nu ai timp să te temi de ceea ce nu dorești.
Punctul de pornire pentru orice realizare este dorința. Reține acest lucru în mod constant. Dorințele slabe duc spre rezultate slabe, la fel cum o cantitate mică de foc produce o cantitate mică de căldură.